Medicină internă

Medicină internă

Medicina internă, împreună cu chirurgia, este una dintre cele mai importante specialități din cadrul Spitalului Internaţional Medpark. Abordarea pluridisciplinară şi tehnologiile medicale moderne disponibile în spital asigură precizie şi promptitudine în stabilirea diagnosticului tuturor bolilor interne.

Echipa departamentului, formată din medici specialişti de înaltă calificare, este preocupată în permanenţă de diagnosticul diferenţiat al maladiilor şi tratarea eficientă a pacienţilor. În plus, condiţiile excepţionale de spitalizare şi conduita impecabilă a personalului medical asigură confortul deplin şi siguranţa pacienţilor.

Evaluarea medicului include:

  • Consultaţia primară, examinarea pacientului:
  • se analizează cauza adresării pacientului;
  • se apreciază starea obiectivă a sistemelor şi organelor pacientului;
  • se determină semnele şi simptomele patologice, care ar fi cauzate de maladii interne.
  • Investigaţii de laborator/funcţionale (teste de laborator; evaluări imagistice: USG, radiografii, CT, RMN; consultaţiile altor specialişti etc.); 
  • Consultaţia repetată (examinarea pacientului după tratamentul indicat sau investigaţiile realizate);
  • Elaborarea planului de tratament (tratamentul se indică în urma investigaţiilor sau în timpul consultaţiei primare, în funcție de situaţie).

De ce să alegi medicina internă Medpark:

  • Acoperim peste 40 de specialităţi medicale;
  • Oferim investigaţii de imagistică medicală şi analize de laborator în acelaşi loc;
  • Reunim peste 200 de medici cu experienţă naţională şi internaţională.

 

În cadrul Spitalului Internațional Medpark oferim consultaţii de specialitate îîn următoarele domenii ale medicinii interne:

  • Medicină internă 
  • Gastroenterologie
  • Hepatologie
  • Pulmonologie
  • ​Boli infecțioase
Medic internist, gastrolog
Medic de familie, categoria superioară
Medic infecţionist, categoria superioară
Medic internist, cardiolog, DM, conf. univ.
Medic infecţionist
Medic internist, şef policlinică Medpark